Sună la poartă, iar primul care ajunge este, întotdeauna, fiu-meu. Cu mâna pe sonerie e un tip necunoscut, destul de scorţos, care a venit să verifice nu-ştiu-ce-uri prin curte. Deloc impresionat de încântătoarea prezenţă a copilului. Verifică, discută plicticoşenii, se uită pe sus, pe jos, dar nu-l observă.
Dar ăsta micu’ nu se lasă. Se ţine scai după el. Observă. Pândeşte. Mai departe »
Sunt la semafor, e roşu. Fata se apropie. Nu deschide geamul, nu deschide geamul, îmi spun, suplinind vocea bărbatului meu care, de data asta, nu e pe scaunul din dreapta. Mă trezesc însă cu degetul stâng pe buton. Am deschis geamul. Este, da, o cerşetoare ca oricare alta, cu un copil atârnându-i de piept. Pare că are 20 de ani, dar sigur nu trece de 16.
Sunt mamă, nu mă pot abţine. Întreb cât timp are copilul. “Are 3 luni, doamna. E fetiţă”. Mă uit atent, e îmbrăcată bine, chiar curat, are o salopetă albă, o căciuliţă albă şi botoşei albi. Ai putea-o uşor confunda cu un înger, dacă n-ar avea o cerşetoare ataşată de corp, în loc de aripi. Mai departe »
Povestea mea a început undeva, în îndepărtata Americă. Eram un ruj dintr-o mie, într-un stand dintr-o mie. Dar nu un ruj ca oricare altul. Nu. Pentru că eram un ruj roz neon.
Într-o zi, o doamnă m-a apucat cu degetele ei fine și m-a dus la casa de marcat. Bip! Am stăpână, am stăpână!!! Pe naiba am… Ajunsă acasă, baba out of fashion s-a îngrozit când s-a văzut în oglindă, spoită și m-a trimis pachet în lumea a treia, în țara asta nenorocită, subdezvoltată, barbară, România.
Ca întotdeauna, românii votează cu curu’. Teorema-i valabilă de când ne-am procopsit cu surogatul ăsta de democrație și nu găsesc, domnule, nicio excepție care să confirme regula.
Românul votează cu curu’ la locale. Că e bun și primaru’ ăla vechi, ce dacă a furat jumătate din bugetul local, că uite ce stradă faină a făcut în comună, cu ailaltă jumătate.
Românul votează cu curu’ la generale. Pe principiul “găleata mai plină și autocarul mai gratuit”.
Românul votează cu curu’ la prezidențiale. Și se autoconsolează că oricum, nici ălalalt nu era mai bun.
Românul votează cu curu’ la Eurovision, la referendumuri și la alegerile pentru președintele de scară.
Fără să se dezmintă, românul a votat cu curu’ și aseară, la Românii au talent. Mai departe »
Vrei să slăbești repede și să arăți cu 10 ani mai tânără, în doar 6 luni? Vrei să ai tenul ca de bebeluș, după doar câteva utilizări? Vrei ca fiul tău/fiica ta să aibă sistemul imunitar de fier, să nu răcească, să fie ca bradul? Poți avea toate astea, cu produsele noastre. Unele tari de tot, atât de tari, că până și Messi le face reclamă.
M-am nimerit zilele trecute, absolut fără chemare, la o prezentare de produse ale uneia dintre cele mai mari companii din lume în domeniul întreținerii corporale. Și, dragii mei, cât de trist a fost! Mai departe »
M-am trezit azi-dimineață hotărâtă să petrec cum se cuvine ziua mamei. Ca atare, am căutat până la prânz o grădiniță potrivită pentru ăsta micu’.
La prânz, am hotărât să petrec cum se cuvine ziua femeii. Am intrat într-un magazin central și am ochit o pereche de pantofi.
După vreo oră, am hotărât să petrec cum se cuvine ziua soției. Mi-am luat bărbatul de mână și i-am arătat pantofii. El i-a plătit. Mai departe »
Sunt fan zăpadă, iar când vine vorba de ninsori, nu accept altceva decât multe, mari, abundente și dese. Știu că noi, ăștia desțelenizați, am dezvoltat o verocitate aparte în a scăpa de orice urmă de nea de pe asfalt. Iar când rămâne vreo dâră, vreo cărare nedeszăpezită, mergem ață la Primărie să cerem socoteală. Cum, zăpadă din cer, zăpadă din aia albă, zăpadă înghețată pe strada noastră?! Câtă incompetență!
Iar când monștri de fier care se cheamă plug, sărăriță și alte utilaje specifice scot negrul asfaltului de sub albul zăpezii, tot ne rămâne ceva de obiectat: să facă bine primăria să ia și nămeții de pe marginea drumului, că ne încurcă la parcare. Să nu cumva, ferească sfântul, să aibă natura vreun loc, cât de mic, în viețile noastre.
Nu știu exact când s-a produs ruptura asta tectonică între noi și iarnă. Mai departe »
***** (5 steluțe)
Am auzit des în ultimele zile de locotenentul Alexandru. N-are cum să nu rezoneze cu fratele Alexandru. Mai ales că amândoi au nevoie de rugi.
Dar comparațiile se opresc la sonorități.
Fratele Alexandru al lui Noica este un ofițer sovietic, pentru care maicile dintr-o mănăstire din Moldova se roagă, probabil, și acum. Întâmplarea – adevărată – de la care pornește volumul cu memoriile lui Noica s-a petrecut în 1944, când maicile întoarse din surghiun în mănăstire, pe care se așteptau s-o găsească devastată în urma ocupației forțelor sovietice, au găsit locul intact și un bilețel pe masă: Mai departe »
Foto: Facebook/PiataUniversitatii
Îmi place treaba asta cu protestele și nu mă ascund s-o spun. Îmi place din mai multe puncte de vedere.
Îmi place că, în sfârșit, s-a trezit frumoasa adormită. Românii ăia care au înghițit multe, fără să crâcnească, ani de-a rândul. S-au trezit și au glas. Asta-i fain în sine. Ok, sunt puțini în stradă. Dar sunt mulți care-i văd și care au, și ei, la rândul lor, glas. Mai departe »
Nu, că uneori îl înțeleg pe Băsescu. Să te faci că n-auzi e, câteodată, cea mai bună strategie.
Ne pune naiba să intrăm cu ăsta micu’ în mall în Brașov. Puștiu’ deja știe. Se plimbă nestingherit printre standuri, răsfoiește printre umerașe mai ceva ca la biblioteca centrală, ia pantofii de pe rafturi și îi abramburește de nici tatăl tuturor excellurilor nu mai știe cum erau înainte… ce să mai, face cât o ceată de cel puțin zece “Pisi” la un loc. Mai departe »